Avem vești excelente și suntem foarte bucuroși să le împărtășim cu voi, cei care ne urmăriți!![]()
Școala noastră a obținut Acreditarea Erasmus+ în domeniul Formării Profesionale (VET), în cadrul Programului Erasmus+ – Acțiunea Cheie 1 (KA120-VET), Apelul 2025, potrivit listei. ![]()
![]()
![]()
![]()
Acreditarea Erasmus reprezintă instrumentul prin care organizațiile și instituțiile pot participa într-un mod continuu în cadrul programului Erasmus+ 5 ani de zile oferindu-le anual acces simplificat la finanțare în cadrul Acțiunii-cheie 1, proiecte de mobilitate.![]()
![]()
![]()
Ce ne-am propus prin această acreditare:
#elevii de la specializarea „Tehnician în activităţi economice” vor avea oportunitatea de a-și dezvolta competențe economice avansate prin realizarea de proiecte, precum și competențe interculturale, lingvistice și soft, esențiale pentru viitorul lor profesional;
#profesorii vor beneficia de programe de formare europeană, axate pe dezvoltarea competențelor economice, pedagogice, interculturale, lingvistice și soft, contribuind astfel la creșterea calității actului educațional;
#școalanoastră își va consolida dimensiunea europeană prin dezvoltarea de noi parteneriate internaționale.
Felicitări echipei de proiect:
Coordonator: prof. Gherghe Ioana Augustina
Membri: prof. Tamaș Ancuța, prof. Oprea Mirela Claudia , prof. Lazăr Ramona.
Acreditarea Erasmus+ VET reprezintă un pas extrem de important pentru comunitatea noastră educațională, oferind oportunități valoroase de învățare, colaborare și deschidere către Europa!

