Marți, 16 iunie, între orele 12:00-14:00, comunitatea din Vinga este invitată să descopere rezultatele finale ale proiectului educațional și creativ „Laboratorul Viitorului la Vinga: Creație, Fotografie și 3D”, în cadrul expoziției „Vinga în 3D”.
Evenimentul va avea loc în Laboratorul Tehnologic al Liceului Tehnologic Vinga, amenajat în incinta clădirii Primăriei Vinga (DN69, 317400 Vinga). Accesul se realizează pe lângă Secția de Poliție Vinga, prin ușa din dreapta.
