Cutia cu suflet

    Pornind de la ideea titlului cărții lui Nicolae Steinhardt ,,Dăruind vei dobândi” ne-am propus, ca prin pași mici, să îi determinăm pe copiii Liceului Tehnologic Vinga să dea altora din ceea ce lor le prisosește.
Astfel, cu emoțiile fiecărui început, am pornit în sprijinul acțiunii Cutia cu suflet a Asociației Cetatea Voluntarilor Arad. Chiar înainte de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae am început strângerea cutiilor.Acestea, mai mici sau mai mari, au cuprins în ele, pe lângă hăinuțe și jucării, toată dragostea copiilor , părinților și dascălilor care deopotrivă au contribuit la realizarea lor.

    Părinții au înțeles că numai pornind din copilărie poți educa în sufletul copiilor altruismul, copiii au fost încântați de ideea că o cutiuță îi va ferici pe alții nu la fel de norocoși ca ei . Doamnele învățătoare i-au sprijinit pe aceștia pentru ca darurile să bucure privirea copiilor .
Surpriza cea mare a fost atunci când am strâns toate pachețelele împreună într-un brad al tuturor și al fiecăruia în parte. Nimic din toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără dragostea și jertfa celor implicati!

   14 decembrie 2017 a fost ziua în care am dus în incinta clădirii Atrium Mall din Arad peste 100 de pachețele strânse de copiii claselor Pregătitoare B , I A și
I B, II A și II B, III A și IV A împreună cu părinții și doamnele învățătoare.
Sperăm că acțiunea aceasta va avea ecou în inimile tuturor în așa fel încât să reușim să aducem cât mai multă speranță în sufletele celor care au nevoie.

        Mulțumim tuturor celor implicați în acest act de voluntariat !

Prof. înv. primar,
Laura SAS